Jurnal de călătorie: Am plecat singură la mare

   Mă întorc astăzi cu o nouă postare care are în prim plan o a două experienţă la mare, de data aceasta de una singură. 

   Da, am plecat singură la mare. De ce?

   Povestea începe aşa....Primisem pentru a doua oară ocazia de a merge la mare cu ajutorul taberelor oferite de facultate. Nimic mai frumos de atât. De data aceasta aveam să fiu în Costineşti timp de şase zile. Cu cine? Ei bine, singură. Poate părea ciudat pentru câţiva dintre voi, dar pentru mine a fost o nouă provocare.

   În noaptea de 26/07/2017 urcam în trenul care avea destinaţia Mangalia, sosit cu o întârziere de 31 minute. Începeam vacanţa frumos. Spre surprinderea mea am ajuns în Costineşti la ora exactă, ceea ce părea a fi noroc. 

   Aventura mea începea...Făcusem un search pe google despre hotelul în care voi fi cazată, însă nu cunoaşteam traseul într-acolo. Coborâtă din tren privesc stânga, dreapta, îmi activez datele şi întru în aplicaţia Google Maps, cea care mă scăpa de fiecare dată din încurcături. Soarele mă cam topea, însă aveam să ajung la hotel în cele mai scurte momente. Nu de alta, dar aveam după mine un troler plin cu lucruri şi cam greu. 

   Aveam timp să îmi trag răsuflarea până când începeau procedurile de cazare. Poate te întrebi dacă am rămas singură pe toată perioada vacanţei. Ei bine, nu. Aşteptam frumos să ne primim camerele în care ne vom petrece întregul sejur şi fix în dreapta mea o tipă nu avea colegă de camera, ca şi mine dealtfel. Ne-am hotărât că vom sta împreună, ca mai apoi să aflu că aceasta venise cu fratele ei şi prietena acestuia. 

    (fac o mică paranteză) Nu ştiu dacă voi sunteţi adepţi provocărilor, însă eu da. Sunt de părere că poţi găsi în orice lucru o fărâmă de bucurie şi poţi trăi momente frumoase, chiar şi de una singură. Sau mai mult de atât poţi lega contacte cu uşurinţă cu oameni pe care îi vezi pentru prima oară şi care îţi oferă acea doză de încredere.

   Aveam să mă bucur de aceste zile şi să adun amintiri de neuitat.

   Programul era stabilit pentru fiecare zi, astfel dimineţile ni le petreceam pe plajă sub razele soarelui, urma pauza pentru prânz, câteva ore de odihnă, urmate de alte ore la plajă, iar spre seară exploram locuri şi ne bucurăm de aerul proaspăt şi de răcoarea aşternută odată cu lăsarea serii. Ascultam valurile mării, priveam în zare şi totul mi se părea un infinit. 

      Eram învăluită de frumuseţea peisajului.

   O zi din mica mea vacanţă avea să fie dată uitării din cauza ploii aşternute pe întreaga zi, care avea să îmi pună câteva întrebări, crezând că acesta avea să fie vacanţa mea, care se sfârşea încă din a treia zi. Mare mirarea mi-a fost că ziua următoare avea să fie un soare puternic, marea liniştită şi programul revenea la normal.

   Zilele treceau, soarele era din ce în ce mai generos şi aveam să mă bucur de un bronz frumos care îmi sărutase pielea mea nu tocmai albă. Vacanţa mea ajungea spre final şi nu o puteam finaliza fără un răsărit pe măsură. 

  Avea să fie primul răsărit la mare de una singură. Adormisem la 3:00 după ore în şir în care povesteam cu colega de cameră vrute şi nevrute şi aveam să îmi setez alarma la 5:20. Spre surprinderea mea aveam să mă trezesc şi să merg la răsărit. 

  5:56 avea să răsară soarele, prins într-un cadru de neuitat

   Îmi făceam bagajele şi aveam să mă reîntorc spre casă cu aceeaşi întârziere a trenului cu care şi plecasem. 

GRAŢIELA NANU