Jurnal de călătorie : Un loc de suflet!

 Ştiu că pentru foarte mulţi dintre voi locul acesta nu pare a fi unul potrivit. 

 De ce cred asta? 

 Cred asta pentru faptul că este o staţiune. Însă este o staţiune liniştită, fără aglomeraţia cu care fiecare dintre noi luăm contact, fără zgomot şi fără nevoia de a cheltui o groază de bani. Este un loc în care mi-am petrecut prima excursie împreună cu familia mea. Asta se întâmpla prin anul 2006, pe atunci acest loc fiind în plină dezvoltare.

 Ne-am reîntors ori de câte ori aveam ocazia, ulterior devenind un loc de suflet. Un loc în care familia mea îşi petrecea vacanţele de vara. Este un oraş din judeţul Vâlcea, Oltenia, România, un oraş care m-a încărcat de energie ori de câte ori am avut ocazia să ajung.

 De curând am plecat într-o scurtă plimbare de câteva ore într-acolo. De ce? Îmi doream să cunosc acest loc în perioada de iarnă. Marea mea surprindere a fost că acest loc s-a mai schimbat între timp. Ultima dată când mergeam era în vara anului 2012. vreme în care familia mea era formată din patru membri. De atunci lucrurile au luat o întorsătură în viaţa mea. 

 De data aceasta mergeam singură. Mă cuprinsese o nostalgie, privind fiecare loc care mă ducea cu gândul la ce a fost. M-am bucurat nespus să revăd fiecare parte a oraşului, să îmi petrec câteva ore în liniştea care se aşternea. Cu fiecare oră petrecută în mintea mea se instala o amintire.

  Amintirile de odinioară! Amintiri frumoase într-un colţ de lume liniştit.

 Eram bucuroasă să ascult sunetul apei, zgomotul pe care aceasta o făcea în liniştea deja instalată. Am urcat pe un pod construit pentru a face legătura dintre două părţi ale oraşului şi am privit în zare. Soarele a fost şi el prezent în mica mea călătorie, fiecare rază topea din zăpada rece, încă aşternută.

 M-am oprit în dreptul unui izvor gustând din apa rece din munţi. Respiram aer prospăt, priveam cerul albastru ca marea, fără urmă de nori care să mă alunge din călătoria mea, priveam totul în jur să nu scap un detaliu. Eram bucuroasă să revăd acest loc.

 Iarna şi-a lăsat amprenta cucerind locul şi promitea în câteva zile să plece. Îmi petreceam o zi în locul care mă ducea cu gândul la copilărie şi era un sentiment frumos. Mă plimbam pe străzile oraşului cu un zâmbet larg ca şi cum retrăiam toate momentele din copilăria mea.

 Ajungeam în locul unde aşterneam câteva cuvinte într-o carte din interiorul bisericii. Timp de câteva secunde am răsfoit cartea să îmi găsesc pagina pe care erau aşternute gânduri de acum câţiva ani. Nu am găsit, cartea înlocuită cu o alta, pe care an de an fiecare turist avea să îşi lase amprenta. 

 Mă întorceam acasă melancolică.

Rămâi cu bine loc de suflet!

GRAŢIELA NANU