Din seria gânduri: Plouă!

Plouă? Și? Atât? Poate că doar atât.

 

Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă ploaia? Ce sunt acele picături reci care stropesc asfaltul prăfuit? Sau oare de ce plouă?

Te-ai întrebat ce sentiment te încearcă când plouă? Tristețe, melancolie, gânduri sau toate acestea?

Oare te-ai întrebat?

 

 

 

E marți, 13/03/2018. Oare zi cu ghinion? Poate crezi că este un început de primăvară însorit, cu soare blând cu ale sale raze. Un început de vreme mai frumoasă și " prietenoasă ". Un început a unui nou anotimp. Dar nu! Dis-de-dimineață plouă neîncetat, fără milă și nepăsare. Plouă de ore întregi și nu dă semne că ar vrea să plece.

Astăzi am lăsat alarma să îmi sune, să îmi sune pentru câteva clipe, să îmi ascult tonul alarmei. Habar nu am de ce am făcut asta. Apoi mi-am luat telefonul și am oprit alarma. Am deschis ochii și m-am trezit cu un sentiment frumos. Un sentiment al unui nou început de săptămână (poate pentru mine și marți este un început de săptămână) , o stare de bine și cam atât.

 

Astăzi nu am în plan ceva deosebit. Ore de curs, câteva momente ce necesită simple formalități și cam atât. Uneori îmi place să mă complic, să mai adaug în planificarea zilei lucruri mărunte pe care mai apoi le găsesc o utilitate. Mă complic și îmi place. Așa îmi place să cred, că mi-am format un stil de viață.

Mă ridic din pat și dau năvală spre fereastră. Privesc în zare și ghici?!....plouă. Ah, de ce astăzi?

Starea mea de bine începe să dispară cu fiecare picătură rece care se așterne. Bate vântul și e urât.

Și zici că ceva nu îți poate da o altă stare decât cea cu care te-ai trezit? Ei bine se poate și asta.

Dar câte nu se pot?....Se poate orice.

 

Mă îmbrac încet, astăzi am timp să lenevesc puțin. Îmi pregătesc un mic dejun rapid și îl savurez în timp ce îmi fac rutina zilnică de "frumusețe ". Poate cu un strop de ruj ar mai înlocui starea care mă cuprinde. 

Îmi iau umbrela și plec. Astăzi nu am de ce să mă gândesc prea în detaliu cum mă îmbrac sau cu ce mă încalț. Cu orice, doar plouă.

Picuri reci mă amenință și vin grăbit spre bine. Astăzi mi-am luat umbrela roz, să îi ofer ploii un strop de culoare. Dar tot nu mi-a schimbat starea.

 

Orele de curs au decurs normal, pe alocuri cu momente de plictiseală. Priveam pe fereastră la jocul picăturilor de ploaie și parcă în ciuda mea se rostogoleau mai rapid și mai cu dispreț. Mi-am zis că nu îmi pasă, dar în același timp mințeam. Îmi pasă, îmi pasă prea mult de tot ce este în jur, poate prea mult pentru tot ceea ce se întâmplă astăzi și oricând.

 

Înainte îmi plăcea ploaia. Mă liniștea. Îmi plăcea să ascult ploaia la fereastră și să vreau să mă atingă un strop de ploaie. Îmi plăcea să privesc cum plouă, cum fiecare picătură își știa drumul spre pământ, cum fiecare adiere de vânt mă făcea să tremur și să îmi doresc să alerg prin ploaie, în hohote de râs.

 

Astăzi de ce nu îmi mai place ploaia? De ce o urăsc? De ce îmi strică starea?

Acum ploaia mă neliniștește, mă face să plâng în hohote, mă face tristă și melancolică. Mă face lipsită de orice putere și stare de bine. Nu îmi mai place să îmi petrec ore întregi să privesc ploaia, să o ascult, să o las să mă atingă. Nu îmi mai place deloc.

 

Și știi de ce?

 

Pentru că în ziua în care ai plecat ploua ca astăzi.

 

GRAȚIELA NANU