Dedesubtul vieţii de student: 5 sfaturi pentru o studenţie fără restanţe

    În urmă cu aproximativ 4 luni dezvăluiam o perioadă destul de grea din cadrul studenţiei, şi anume sesiunea. 
      Astăzi mă întorc şi scriu un alt capitol al sesiunii, şi anume SESIUNEA DIN VARĂ.
      Ştii perioada aceea când totul în jur este verde, păsările ciripesc la ferestre, soarele cu ale sale raze şi-a făcut apariţia, leneveala se aşterne şi...şi tu ai de învăţat. Acel moment este îngrozitor, când ştii că poţi avea altceva mai bun de făcut, dar tu ai sesiune.
   Pot spune că am răsuflat uşurată la finalizarea examenelor, luptându-mă cu cele mai grele examene. Învingătoarea fiind EU.
   Urmau două luni pline de proiecte care trebuiau finalizate, lucrări de seminare, presesiune şi sesiune. Două luni în care nevoia de a dispune de sfaturi, idei, cum să ai moralul sus şi cum să nu fi distras de la activitatea de memorare erau principalele probleme cu care mă confruntam. 
     Şi pot spune, AM REUŞIT.

    Astăzi vin în întâmpinarea voastră cu 5 sfaturi pentru o studenţie fără restanţe.

    1. Planificarea timpului şi a materiei
   Având unele dintre cele mai grele examene fragmentarea materiei în limita timpului disponibil reprezentă una dintre cele mai bune modalităţi. Fiecare materie dispune de un număr de cursuri atribuit unui număr de zile, astfel nu există posibilitatea ca un curs să nu fie parcus.
IMPORTANT! Faceţi toate acestea din timp.

    2. Spaţiul de învăţare
   Sunt de părere că reprezintă un factor foarte important în activitatea de memorare, spaţiul de învăţare. DE CE?! Întrucât dispui de un volum mare de materie poţi avea posibilitatea de aţi aduce aminte anumite noţiuni în funcţie de locul în care acestea au fost memorate. 
    Având în vedere că vremea de afară îţi permite şi poţi explora spaţiul verde, un loc în care poţi învăţa este parcul, întrucât în zilele noastre această activitate reprezintă un mod creativ de a te pregăti de susţinerea unui examen. 

    3. Mâncarea bogată în fructe şi legume
    Având în vedere că în perioada aceasta dispunem de fructe şi legume, zic că este necesar să ne luăm porţia zilnică de energie dintr-un bol, fie o salată de legume, fie alta de fructe. Ne ajută să ne concentrăm, ne luăm aportul de vitamine, atenţia este mult mai sporită. 
    Pentru mine diferă modul în care îmi iau aportul de nutrienţi şi vitamine în funcţie de perioada în care îmi este solicitat creierul. Dacă în sesiune de iarnă menţionam că nucile si ciocolata amăruie reprezentau punctul meu forţe, pentru sesiune din vară adopt ideea legumelor şi al fructelor.

    Câteva cadre cu gustările mele pline de energie:






     4. Plimbări în aer liber
    În perioada aceasta este foarte important cum îţi gestionezi timpul astfel încât să ai timp şi de un moment de respiro. Sunt de părere că serile reprezintă momentul cel mai oportun de a te relaxa printr-o plimbare, de a respira aer curat, de a te încărca cu energie şi de a avea parte de un somn linistit în care creierul asimilează toată informaţia acumulată de peste zi şi se pregăteşte pentru asimilarea altor informaţii. 

     5. Somnul
   Că tot vorbeam mai devreme de somn. Este cel mai esenţial factor şi influenţator în ceea ce priveşte activitatea de memorare. După părerea mea, pentru a avea randament este necesar să ai minim 7 ore de somn. DE CE?! Pentru că în decursul nopţii creierul şi corpul se reface, se relaxează şi cel mai important se odihneşte. Cu cât somnul este neglijat, cu atât nevoia de a consuma cafea, energizante este mai ridicată, ceea ce eu nu recomand. 

Folosiţi-vă de tot ce este în jur şi creaţi-vă un context favorabil pentru activitatea de memorare!
Spor!

GRAŢIELA NANU

Comentarii

Postări populare